Profesionistii Zambetului – Solutii de inlocuire a dintilor lipsa – punte sau implant dentar?
0Profesionistii Zambetului – Solutii de inlocuire a dintilor lipsa – punte sau implant dentar?
Sambata, 11 mai 2019, de la ora 08.30, pe Realitatea TV.
Invitati: Doamna doctor Anca Rusu si domnul doctor Alexandru Pintilie, medici specialisti in chirurgie dento-alveolara.
Emisiune sponsorizata de Dental Premier (www.dentalpremier.ro).
Un proiect ARENA Communications.
Pentru sanatatea noastra orala, trebuie ca in situatia in care am pierdut unul sau mai multi dinti, sa-i inlocuim cat mai repede! Daca mai demult solutia era reprezentata de puntea dentara, astazi exista implantul dentar! Haideti sa aflam impreuna mai multe despre aceasta varianta de inlocuire a dintilor lipsa!
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Puntea dentara reprezinta o metoda clasica de a inlocui un dinte lipsa care inseamna, in esenta, ca se slefuiesc dintii vecini spatiului edentat, urmand ca acesti dinti sa fie imbracati sau acoperiti cu o punte. Asta inseamna ca, daca lipseste un singur dinte, pe dintii vecini se realizeaza o lucrare sau o punte formata din trei dinti. Principalul dezavantaj in realizarea unei punti dentare il reprezinta faptul ca dinti care poate ca inainte sunt perfect sanatosi trebuie slefuiti, sacrificati, de fapt! Trebuie realizata, de cel mai multe ori, si devitalizarea, adica scoaterea nervului si este pacat sa se realizeze in acest fel, cata vreme exista si metoda de a inlocui un dinte lipsa prin implant dentar. In acelasi timp, odata realizata o punte dentara, procesul de atrofie a osului si a gingiei pe sub puntea dentara nu poate fi oprit. De aceea, pacientii pot ajunge in situatia in care o lucrare care poate era considerata estetica si functionala in momentul realizarii ei, dupa un anumit timp, dupa niste ani, nu se mai potriveste pentru ca osul s-a atrofiat, ducand la un deficit estetic. In acelasi timp, in acest spatiu poate intra mancare si sa dea un miros neplacut. Este destul de greu de igienizat corect o punte dentara.
Asadar, unul dintre dezavantajele puntilor dentare ar fi acela ca, sub acestea, mai ales in cazul puntilor vechi realizate cu metodele disponibile acum mai multi ani, dintii pot avea de suferit!
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Un dezavantaj in realizarea puntilor dentare il reprezinta faptul ca, in timp, si fara ca macar pacientul sa sesizeze, dintii se pot caria pe dedesubt si se poate ajunge chiar la pierderea acestora. Probleme pot aparea mai ales la puntile realizate de multa vreme, de aceea recomandam un control de rutina, o simpla radiografie panoramica, de asemenea, o consultatie pentru a depista daca sunt probleme la dintii care sustin puntea respectiva. Daca in urma controlului se constata ca dintii de sub lucrare au probleme, puntea trebuie inlaturata si putem merge pe varianta de a insera un implant dentar. La final vom obtine, acesta este un mare avantaj, vom obtine coroane separate, care ofera pacientului senzatia de dinti naturali. In locul dintelui lipsa se va insera un implant dentar, iar pe dintii vecini, de asemenea, se vor realiza coroane separate.
Asadar, in cazul realizarii unei punti dentare, dintii alaturati spatiului edentat vor fi slefuiti, in timp ce in cazul implantului dentar, dintii alaturati nu vor fi astfel afectati!
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Este indicat ca, odata ce s-a pierdut un dinte, sa se insereze un implant dentar. Acesta actioneaza ca un stimul pentru os, ajuta la mentinerea in timp a volulmului osos. In plus, nu se slefuiesc dintii vecini dintelui lipsa prin realizarea puntii dentare.
Dar de ce trebuie sa alegem o inlocuire imediata a unui dinte lipsa?
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Odata cu pierderea dintelui, are loc un proces de atrofie osoasa, de aceea este indicat sa se insereze implantul dentar. Daca acest lucru nu se realizeaza la timp, se poate intampla chiar ca dintii vecini sa migreze si sa blocheze spatiul pentru viitoarea coroana. Pierderea unui singur dinte poate duce la dezechilibre mari in muscatura sau in ocluzie. Dintii incep sa migreze, ceea ce la final poate duce la costuri mult mai mari pentru pacient, pentru a rezolva problema. Putem considera deci ca, pentru a inlocui un dinte lipsa, implantul dentar reprezinta metoda de electie, reprezinta o metoda sigura, nedureroasa pentru pacient si cu rezultate estetice si functionale mult superioare.
In plus, astazi, inlocuirea unui dinte lipsa cu un implant dentar este si o solutie rapida si estetica!
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Tehnicile actuale permit ca odata cu inserarea implantului dentar sa se ataseze si o coroana fixa provizorie. Cu aceasta coroana pacientul poate sta cam doua, trei luni de zile, timp necesar pentru osteointegrarea implantului, urmand ca dupa aceea sa se realizeze coroana definitiva din ceramica.
Iar astazi implanturile sunt si realizate din materiale moderne si biocompatibile!
Dr. Alex Pintilie, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Este o metoda biologica minim invaziva, care protejeaza sanatatea dintilor vecini bresei edentate. Se insereaza rapid, este foarte predictibil, biocompatibilitatea este foarte ridicata cu organismul uman. Implanturile sunt realizate din titan, titanul este un material foarte biotolerat de organism. Realizeaza o biocompatibilitate ridicata cu organismul. In momentul inserarii implantului are loc un proces fiziologic care dureaza pana la trei luni de zile prin care suprafata special pregatita a implantului realizeaza corp comun cu celulele osoase de la locul interventiei.
Exista, in plus, metode care ajuta osteointegrarea implanturilor si procesul de vindecare!
Dr. Alex Pintilie, medic specialist chirurgie dento-alveolara: La nivel microscopic pe suprafata implanturilor, producatorii realizeaza un design special pentru a creste integrarea implanturilor. In momentul interventiei chirurgicale, suprafata implantului este special pregatita cu tehnologia factorilor de crestere. Aceasta tehnologie a factorilor de crestere ne imbunatateste rezultatul operator, permitand o vindecare accelerata, o integrare mai buna in osul pacientului.
In ce consta mai exact aceasta procedura?
Dr. Alex Pintilie, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Cu ajutorul tehnologiei factorilor de crestere, se recolteaza sange de la pacient, se pregateste intr-o centrifuga medicala, special creata pentru acest lucru, din care noi obtinem niste produsi. Acesti produsi ii folosim in momentul interventiei chirurgicale pentru a ne permite sa avem o integrare mult accelerata a implanturilor, o vindecare fara complicatii: ne accelereaza vindecarea de pana la cinci ori.
Astazi, inserarea unui implant dentar poate fi considerata, asadar, o interventie rapida si simpla, iar pacientul poate avea imediat dupa aceea o lucrare provizorie!
Dr. Alex Pintilie, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Dupa inserarea implantului, se aplica o lucrare provizorie, ca pacientul sa plece cu dinti in 24 de ore. Apoi se sutureaza gingia, iar pacientul este chemat la un control a doua zi. Dupa o saptamana se elimina firele de sutura, moment in care evaluam inca o data starea plagii initiale.
Astfel, inserarea unui implant este o solutie moderna care permite inlocuirea rapida a unui dinte lipsa!
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Implantul dentar reprezinta o varianta si sigura, si estetica, pe care o recomandam pacientilor ca fiind varianta cea mai potrivita atat pentru sanatate, cat si pentru imaginea noastra!
Totul este sa aveti grija de sanatatea orala si de zambetul dumneavoastra, prezentandu-va regulat la medicul stomatolog!